Lider@5 – calendarul de activități și obiectivele proiectului

Lansat în 12 iulie 2022, proiectul Lider@5 include următoarele activități principale

– promovarea proiectului și selecția celor 75 de participanți în proiect (12 iulie – 23 septembrie 2022)

– 10 ateliere de public speaking: 24 septembrie; 1, 8, 15, 22 și 29 octombrie; 5, 12, 19 și 26 noiembrie  2022

– organizarea și desfășurarea Galei-concurs Lider@5, care va avea loc în 10 decembrie, între orele 10.00 – 13.00, la Teatrul Elisabeta din București.

Lider@5 este un proiect derulat de Asociația Susținem Performanța. Proiectul beneficiază de cofinanţare de la bugetul local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache” în domeniul educație, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Obiectivul general al proiectului este formarea tinerilor ca viitori lideri, prin dezvoltarea abilităților de comunicare și public speaking.

 

Obiective specifice:

  1. Dezvoltarea competențelor de comunicare și leadership – prin formarea în cadrul unui curs de public speaking compus din 3 module, cu durată de 10 săptămâni – pentru un grup de 75 de liceeni din învățământul preuniversitar de pe raza administrativ – teritorială a sectorului 5
  2. Aducerea în atenția tinerilor a temelor care presupun implicarea civică și salvarea mediului, prin temele propuse pentru discursurile ce vor fi susținute în cadrul modulelor de public speaking
  3. Organizarea unei competiții de public speaking cu premii, în care participanții vor folosi abilitățile dobândite de-a lungul programului
  4. Crearea unui leadership core de networking și susținere reciprocă, a unui grup de lideri cu un nivel ridicat de încredere în sine și de încredere în ceilalți membri ai grupului, care să genereze acțiuni de interes civic.

 

Înveți la unul dintre liceele Sectorului 5 al Capitalei? Te poți înscrie pentru a participa în proiect AICI

Scroll to Top