Gala Lider@5: Timea Durac a câștigat marele trofeu al competiției

 

Final de proiect! După două luni, proiectul Lider@5 – Leadership și comunicare prin public speaking s-a finalizat cu o gală – concurs desfășurată în 9 decembrie 2023, la Teatrul Elisabeta din Capitală, la care au participat peste 150 de persoane.

 

10 din cei 77 de liceeni participanți în program s-au calificat în finala competiției și au urcat pe scenă în Gală. Cei 10 finaliști au fost, în ordinea intrării susținerii discursurilor: Elena Ioniță, Larisa Miereanu, Luana Popp, Cătălin Constantinescu, Victor Mitu, Alexandru Marin, Andrei Botîrlăianu, Alecsia Belegante, Timea Durac, David Polojan. Cei 10 finaliști sunt elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, ai Liceului Teoretic „Ion Barbu” și ai Liceului Teoretic „Ştefan Odobleja”.

 

Juriul competiției a fost alcătuit din 3 membri: Diana Vigu (antreprenor, consultant în management și resurse umane, evaluare și training), Daria Gheorghe (elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, deținătoarea primului trofeu Lider@5) și Claudiu Ceti (reprezentantul Primăriei Sectorului 5).

 

Discursurile finaliștilor au purtat publicul printr-o serie de teme actuale, dar și de interes pentru adolescenți, dintre care amintim: gândirea critică, muzica rock, robotica, secretul succesului în urmarea pasiunilor, gestionarea timpului, influența mediului asupra individului, leadershipul, importanța sportului, importanța apelării în caz de nevoie a numărului unic 119 și a educației în ceea ce privește acordarea primului ajutor.

 

 

Clasamentul final al competiției:

Locul I – Timea Durac, cu discursul „Învață să salvezi”

Locul al II-lea – Andrei Botîrlăianu, cu discursul „Pariu cu viața”

Locul al III-lea – Elena Ioniță, cu discursul „Zidul de etichete”.

 

Publicul și-a desemnat și el alesul, pe David Polojan, care a primit astfel Premiul de popularitate.

 

Atmosfera deosebită s-a datorat și celor 2 MC ai evenimentului, de asemenea, absolvenți ai programului Lider@5: David Popescu și Allesia Oprea.

 

 

Lider@5 – Leadership și comunicare prin public speaking s-a aflat la ediția a doua și a fost un proiect finanțat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache, în cadrul programului de finanțare nerambursabilă 2023, în baza Legii 350/2005. (www.cultural5.ro, www.sector5.ro)

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural și de Tineret Ștefan Iordache.

 

Obiectivul general al proiectului a fost formarea tinerilor ca viitori lideri, prin dezvoltarea abilităților de comunicare și public speaking.

 

Contact: ASOCIAȚIA SUSȚINEM PERFORMANȚA

Intrarea sergent Constantin Apostol nr. 9, ap. 26, sector 6, București

Telefon: 0722630598

www.sustinemperformanta.ro

Scroll to Top